De ce se deplasează cristalele urechii?

Cristalele din ureche joacă un rol esențial în menținerea echilibrului. Senzația de echilibru este controlată în mare măsură de aceste mici cristale din urechea internă. Totuși, uneori, aceste cristale se pot deplasa. În astfel de cazuri, persoanele pot experimenta simptome precum amețeli și dezechilibru. Această stare de amețeală este cunoscută sub numele de vertij pozițional paroxistic benign (VPPB). Deplasarea acestor cristale, responsabile de mișcările din urechea internă, provoacă o senzație de vertij la pacient. Prin urmare, în tratarea vertijului, este esențial să readucem aceste cristale la locul lor, astfel încât senzația de echilibru să poată fi restabilită.

Rolul și Mișcarea Cristalelor din Ureche

În această structură, cristalele din ureche, cunoscute sub numele de otoliți, joacă un rol deosebit de important. Aceste cristale sunt alcătuite din particule de carbonat de calciu și sunt localizate într-un strat gelatinos. Funcția principală a cristalelor este de a detecta mișcările capului și de a transmite aceste informații creierului. Acest proces este sensibil la forțele de gravitație și la accelerare.

• Mișcarea otoliților este adesea asociată cu schimbările de poziție ale capului.
• În condiții normale, aceste mișcări sunt utilizate de creier pentru a menține echilibrul.
• Cu toate acestea, dacă aceste cristale se deplasează, semnalele transmise către creier pot fi eronate, ceea ce duce la o stare de vertij, cunoscută sub numele de amețeală.

Deplasarea cristalelor duce de obicei la vertij pozițional paroxistic benign. Această afecțiune devine evidentă în anumite poziții ale capului și poate fi declanșată de mișcări bruște ale acestuia. Această mișcare anormală din urechea internă provoacă o senzație de rotație și dezechilibru la pacient. Procesul de tratament se bazează de obicei pe readucerea cristalelor la pozițiile lor inițiale, corectând astfel semnalele de dezechilibru transmise către creier.

Factorii care determină deplasarea cristalelor din ureche

Cristalele din ureche, sau otoconiile, joacă un rol important în mecanismul de echilibru al urechii interne. Deplasarea acestor cristale duce adesea la o afecțiune cunoscută sub numele de vertij pozițional paroxistic benign (VPPB). Majoritatea cazurilor de VPPB apar spontan, fără o cauză evidentă. Totuși, anumite condiții pot contribui la această deplasare:

• Traumatisme craniene: Pot declanșa eliberarea cristalelor.
• Infecții virale: Afecțiuni precum labirintita sau neuronita vestibulară pot determina deplasarea otoconiilor.
• Boli ale urechii interne: Afecțiuni precum boala Ménière pot afecta cristalele.
• Migrene: Pot declanșa deplasarea cristalelor din cauza tulburărilor circulatorii din urechea internă.

În cazurile secundare de VPPB, traumatismele craniene și bolile urechii interne sunt cele mai frecvente cauze. În plus, migrenele sunt strâns legate de VPPB, această afecțiune fiind atribuită tulburărilor circulatorii din urechea internă. În mod special, după intervenții chirurgicale la urechea internă, deteriorarea utriculului poate duce la deplasarea cristalelor. Această deplasare a cristalelor provoacă probleme de echilibru și senzație de vertij. Cunoașterea acestor cauze poate ajuta la gestionarea eficientă a VPPB.

Cât de frecvent se deplasează cristalele din ureche?

Deplasarea cristalelor din ureche, cunoscută sub numele de vertij pozițional paroxistic benign (VPPB), este mai frecvent întâlnită în rândul populației în vârstă. Incidența cea mai mare se înregistrează în intervalul de vârstă 50-70 de ani. La tineret, această afecțiune apare de obicei în urma unui traumatism cranian. Analizele realizate în Statele Unite au relevat că, anual, există 64 de cazuri noi la fiecare 100.000 de persoane. S-a observat că acest procent crește cu 38% la fiecare zece ani. Numărul anual de cazuri noi în SUA este de aproximativ 200.000.

• În Europa, prevalența pe durata vieții la adulți este estimată la 2,4%.
• Procentul este mai mare la femei decât la bărbați, fiind de 3,2% și, respectiv, 1,6%.
• Prevalența anuală este de 1,6%, iar incidența anuală este de 0,6%.
• În Japonia, incidența anuală variază între 10,7 și 17,3 cazuri la 100.000 de persoane.

Procesul de deplasare a cristalelor din ureche

Canalele semicirculare din urechea internă detectează mișcările capului și ale corpului. Fiecare dintre aceste canale conține fluide speciale și terminații nervoase. Cristalele din ureche, cunoscute sub numele de otoconi, joacă un rol esențial în acest sistem. În condiții normale, aceste cristale ajută la detectarea corectă a mișcărilor fluidului din urechea internă. Totuși, atunci când otoconiile se deplasează, mecanismul de echilibru este afectat. Aceasta provoacă senzația de vertij, adică amețeli și dezechilibru.

În cazurile de vertij pozițional paroxistic benign, două teorii principale explică mișcările cristalelor:

Teoria cupulolitiazei

• Potrivit acestei teorii, otoconiile se atașează de cupulă.
• Greutatea cupulei și imobilitatea sa duc la apariția nistagmusului persistent.

Teoria canalolitiazei

• Conform acestei teorii, otoconiile se mișcă liber.
• În timpul mișcării, otoconiile sunt trase în jos de forța gravitațională și endolimfa se deplasează departe de ampulă.
• Această mișcare determină devierea cupulei, ducând la apariția nistagmusului și a vertijului.

Astfel, ambele teorii descriu modul în care deplasarea cristalelor din ureche afectează funcționarea canalelor semicirculare. Deplasarea otoconiilor perturbă percepția corectă a mișcărilor fluidului din urechea internă. Aceasta trimite semnale incorecte către creier. Astfel, pacientul poate simți că se mișcă, chiar dacă este nemișcat. Aceasta este mecanismul principal din spatele vertijului pozițional paroxistic benign. În consecință, vertijul creează o senzație falsă de mișcare la o persoană care este, de fapt, în repaus.

Simptome și evaluare fizică

Deplasarea cristalelor din ureche perturbă mecanismul de echilibru al urechii interne și provoacă simptome de vertij. Aceste simptome sunt adesea declanșate de modificările poziției capului. Intensitatea vertijului poate varia de la senzația de dezechilibru până la greață și vărsături. Pacienții se confruntă, de obicei, cu episoade severe de amețeală atunci când își mișcă capul. În timpul acestor episoade, simptomele sunt de scurtă durată, dar foarte intense. Între episoade, pacienții nu prezintă, de obicei, simptome sau manifestă simptome foarte ușoare. În unele cazuri, pacienții pot avea o senzație constantă de încețoșare.

Examinarea fizică poate să nu releve niciun semn specific. Totuși, manevra Dix-Hallpike este extrem de importantă în diagnosticarea VPPB și este adesea utilizată în clinică. În timpul acestei manevre, rotirea capului la un anumit unghi și schimbarea poziției pot declanșa mișcări oculare denumite nistagmus. Aceste mișcări oculare sunt esențiale pentru diagnosticarea VPPB.

Manevra Dix-Hallpike:

• Pacientul este trecut rapid din poziție șezând în poziție culcată, iar capul este rotit la dreapta la 45 de grade.
• Se așteaptă 20-30 de secunde, apoi pacientul este readus în poziție șezând.
• Dacă nu se observă nistagmus, manevra se repetă pe partea stângă.

Manevra Epley este o altă metodă utilizată în tratamentul VPPB. Această manevră ajută la repoziționarea otolitilor în poziția lor corectă. Totuși, această manevră nu este discutată în detaliu aici, deoarece accentul este pus pe simptomele vertijului și evaluarea acestora prin examinare fizică.

VPPB este mai frecventă la persoanele în vârstă, dar poate apărea și la tineri. Factorii de risc asociați includ:

• Vârsta înaintată
• Sexul feminin
• Antecedente de nevrită vestibulară
• Labirintită
• Traumatisme craniene
• Migrene
• Intervenții chirurgicale la urechea internă
• Boala Ménière

Pacienții cu VPPB experimentează, de obicei, episoade scurte de vertij. Natura episodică a VPPB face ca simptomele să fie declanșate de mișcările capului. Evaluarea atentă a pacienților ajută la evitarea diagnosticelor eronate și permite elaborarea unui plan eficient de tratament.

De ce se deplasează cristalele din ureche: metode de diagnosticare

Metodele utilizate pentru diagnosticarea deplasării cristalelor din ureche se bazează pe observațiile clinice. Primul pas constă în evaluarea corectă a simptomelor pacientului. În timpul acestei evaluări, specialistul înregistrează debutul și durata simptomelor. Apoi, se aplică teste provocatoare, cum ar fi testul Dix-Hallpike. Acest test implică mutarea capului pacientului în diverse poziții pentru a declanșa simptomele de vertij. Observarea simptomelor este esențială pentru stabilirea diagnosticului. Dacă testul Dix-Hallpike nu produce o reacție clară:

• Se poate efectua testul de rotație laterală în poziție culcată
• Acest test este eficient în determinarea VPPB la nivelul canalului orizontal

Ambele teste sunt esențiale pentru localizarea canalului specific care provoacă simptomele de vertij. În funcție de rezultatele testelor, diagnosticul de vertij cauzat de deplasarea cristalelor din urechea internă este confirmat. Acest proces de diagnosticare se bazează pe observații clinice, fără a necesita teste de laborator.

Opțiuni de tratament și strategii de gestionare

Vertijul pozițional paroxistic benign, în special în cazurile care afectează canalul posterior, poate fi gestionat eficient prin manevre specifice de repoziționare. În cadrul acestui proces terapeutic, primul pas este informarea pacienților cu privire la afecțiunea lor și îndrumarea corectă. În timpul acestei informări, pacienții primesc detalii despre cauzele simptomelor și opțiunile de tratament.

Manevre de repoziționare:

• Manevra Epley
• Manevra Semont
• Manevra în trei poziții

Aceste manevre încurajează deplasarea otoconiilor și repoziționarea acestora în urechea internă. În timpul manevrei, capul și corpul pacientului sunt manipulate cu atenție pentru a controla mișcarea cristalelor. Manevra Epley se aplică de obicei după testul Dix-Hallpike și implică mișcarea capului în anumite poziții pentru a facilita eliminarea otoconiilor din utricul.

Pacienții primesc instrucțiuni speciale după efectuarea manevrei. Aceste instrucțiuni pot include menținerea capului într-o anumită poziție pentru o anumită perioadă de timp. Acest proces susține repoziționarea otoconiilor și previne reapariția simptomelor de vertij.

Pe durata tratamentului, unii pacienți pot necesita medicamente. În mod special, antiemeticele sunt utilizate pentru a controla simptomele de greață și vărsături. Aceste medicamente sunt importante pentru a asigura confortul pacientului și pentru a îmbunătăți conformitatea cu tratamentul. Cu toate acestea, utilizarea de rutină a medicamentelor precum meclizina nu este, în general, recomandată.

În unele cazuri, VPPB poate fi persistent și manevrele standard pot fi ineficiente. În aceste cazuri, pacienții sunt direcționați către specialiști ORL pentru investigații și tratamente suplimentare. Aceste tratamente avansate pot fi necesare în special pentru variantele de VPPB la nivelul canalului lateral și orizontal. Consultarea cu specialiști asigură planificarea unor intervenții mai specifice și ajută la determinarea celor mai potrivite opțiuni de tratament pentru pacient.

Alte afecțiuni de sănătate care trebuie luate în considerare în legătură cu cristalele din ureche

Deplasarea cristalelor din ureche este adesea asociată cu vertijul pozițional paroxistic benign. Cu toate acestea, aceste simptome pot fi cauzate și de alte afecțiuni medicale. În timpul unei evaluări atente, ar trebui luate în considerare următoarele afecțiuni:

• Boala Ménière
• Contuzia urechii interne
• Intoxicația cu alcool
• Labirintita sau neuronita vestibulară
• Sindromul inelului vascular
• Nistagmusul pozițional de origine centrală
• Afecțiuni cauzate de leziuni nodulare:

• Accident vascular cerebral
• Malformația Arnold-Chiari
• Scleroza multiplă
• Degenerarea cerebeloasă
• Ischemie
• Intoxicații

• Neuroma acustică și meningiom
• Insuficiență a arterei vertebrale
• Hipotensiune ortostatică

Mișcările cristalelor din ureche

Cristalele din ureche sunt mici structuri din urechea internă care contribuie la menținerea echilibrului. Deplasarea acestor cristale poate provoca amețeli și o stare cunoscută sub numele de vertij. Cel mai frecvent tip de vertij, vertijul pozițional paroxistic benign, este cauzat de deplasarea acestor cristale. Tratamentul vizează de obicei repoziționarea cristalelor în locul lor original. Totuși, în unele cazuri, deplasarea acestor cristale poate reapărea:

• În primul an după tratament, rata de reapariție este de 15%.
• Pe o perioadă de zece ani, rata de reapariție este de 18%.

Posibile complicații

Deplasarea cristalelor din ureche poate provoca greață și vărsături persistente la unii pacienți. Acest lucru poate afecta semnificativ calitatea vieții de zi cu zi. În special, mișcările bruște ale capului în timpul conducerii autovehiculelor pot declanșa un episod de vertij pozițional paroxistic benign (VPPB). O astfel de situație poate duce la pierderea controlului șoferului și la accidente rutiere. În plus, atacurile de vertij apărute în timpul activităților sportive sau altor activități fizice pot provoca răni grave. Iată câteva posibile complicații:

• Restricții severe în activitățile zilnice
• Accidente în timpul conducerii autovehiculelor
• Răni în timpul activităților fizice sau sportive

Deplasarea cristalelor din ureche: prevenție și recomandări pentru pacienți

Vertijul pozițional paroxistic benign apare din cauza deplasării cristalelor din urechea internă. Pacienții trebuie să știe că această afecțiune este temporară și, de obicei, nu este periculoasă. După tratament, riscul de recurență al vertijului este ridicat. Prin urmare, monitorizarea periodică este esențială.

• Primele săptămâni sunt critice pentru stabilizarea cristalelor.
• Pacienții trebuie să se adreseze medicului imediat ce simptomele reapar.
• Exercițiile fizice regulate susțin sănătatea urechii interne și pot reduce riscul de recurență.

Strategii de gestionare a vertijului pentru echipele medicale

VPPB este o afecțiune frecvent întâlnită în practica medicală, iar gestionarea corectă a acesteia poate influența semnificativ procesul de recuperare al pacienților. Deplasarea cristalelor din urechea internă, care provoacă vertijul, poate fi gestionată eficient prin diagnostic și tratament adecvat. Primul pas este ca profesioniștii din domeniul sănătății să recunoască simptomele acestei afecțiuni. Diagnosticul precoce accelerează procesul de tratament și îmbunătățește calitatea vieții pacientului.

Abordări terapeutice:

• Manevre manuale
• Schimbări de poziție

Aceste metode ajută la repoziționarea cristalelor și la ameliorarea simptomelor. Totuși, la unii pacienți, simptomele pot persista sau pot reapărea după tratament. Gestionarea recurențelor necesită supraveghere continuă și intervenții adecvate. În special, grupurile cu risc crescut, precum femeile, persoanele în vârstă și pacienții cu afecțiuni psihice, necesită o monitorizare atentă.

Referințe:

• https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC202288/
• https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1097/00005537-200004000-00022

Prof. Dr. Murat Topdağ

KBB ( Kulak Burun Boğaz)  Doktoru Prof. Dr. Murat Topdağ, 1978 yılında Malatya’da doğmuştur. Cerrahpaşa Tıp Fakültesi İngilizce Bölümü’nden mezun olduktan sonra, 2004-2009 yılları arasında Kocaeli Üniversitesi Tıp Fakültesi Kulak Burun Boğaz Anabilim Dalı’nda uzmanlık eğitimini tamamlamıştır. 2017’de Acıbadem Altunizade Hastanesi’nde görev yapmaya başlamıştır.. 2022 yılından itibaren İstanbul Kadıköy’de bulunan kendi kliniği MD ENT İstanbul’da da hastalarına hizmet vermektedir.