Chirurgia capului și gâtului face parte în special din domeniul de interes al specialiștilor ORL. Această ramură medicală urmărește corectarea diferitelor afecțiuni ale urechii, nasului, gâtului, precum și ale structurilor din regiunea capului și gâtului, prin intervenții chirurgicale. Printre cele mai frecvente proceduri se numără tiroidectomia, parotidectomia și laringectomia totală. De asemenea, se efectuează septoplastii și disecții radicale de gât. Pacienții sunt tratați de obicei prin intervenții precum amigdalectomia și adenoidectomia. Aceste tehnici chirurgicale au ca scop oferirea unei calități mai bune a vieții pacienților.

Yazı İçeriği

Îndepărtarea chirurgicală a glandei tiroide: Tiroidectomia

Tiroidectomia este o procedură chirurgicală care implică îndepărtarea parțială sau totală a glandei tiroide. Această procedură este efectuată pentru a trata disfuncțiile sau bolile glandei tiroide. Leziunile maligne sau benigne pot necesita această intervenție chirurgicală. Dezechilibrele hormonale și cazurile care nu răspund la tratamentele medicale pot impune o intervenție chirurgicală.

Procesul chirurgical este planificat și realizat cu atenție. Se începe cu incizia pielii, continuând cu disecția țesutului subcutanat, a stratului de grăsime și a platismei. Lambourile de piele sunt ridicate pentru a accesa glanda tiroidă. Pentru a proteja structurile delicate, venele jugulare anterioare și rețeaua superficială de vene sunt urmărite cu atenție.

Mușchii sternohioid și sternotiroid sunt retrași pentru a accesa capsula tiroidiană.
Rareori este necesară secționarea mușchilor, dar în acest caz este important să fie păstrată inervația acestora.

În tiroidectomia totală, de obicei, partea mai mare sau problematică este abordată mai întâi. În cazurile în care intervenția trebuie întreruptă devreme, se asigură îndepărtarea structurilor critice. Disecția glandei tiroide implică identificarea limitelor laterale. Acest proces se realizează prin utilizarea degetului sau prin tehnici de retracție tisulară și bipolarizare.

Lobul tiroidian este deplasat delicat către linia mediană, permițând identificarea venelor și arterelor.
Lobul este retractat cu grijă, astfel încât nervul laringian recurent să fie identificat și protejat.

În această etapă a procedurii chirurgicale, localizarea și conservarea glandelor paratiroide sunt de mare importanță. Protejarea nervului laringian recurent este esențială pentru succesul operației.

În cazurile mari și complexe, poate fi necesară disecția cervicală centrală în timpul îndepărtării glandei tiroide.

Înainte de încheierea operației, zona chirurgicală trebuie evaluată și curățată pentru eventualele sângerări. În cazurile necesare, poate fi luată în considerare reimplantarea glandelor paratiroide pentru a minimiza riscul de hipoparatiroidism postoperator.

Este esențial să se intervină rapid și eficient în caz de sângerare neașteptată sau alte complicații. Atât nervul laringian recurent, cât și nervul laringian superior pot fi afectați. Protejarea ambilor nervi este crucială pentru calitatea vocii pacientului.

Pentru a reduce riscul de infecții postoperatorii, închiderea inciziei se face cu grijă. Drenajul plăgii facilitează monitorizarea postoperatorie.

Parotidectomia și etapele procedurii

Parotidectomia este o procedură chirurgicală complexă, realizată de chirurgi cu experiență. Protejarea nervului facial în timpul operației este esențială. Chirurgii folosesc tehnici speciale pentru a preveni deteriorarea nervului. Echipa de anestezie evită utilizarea relaxantelor musculare care ar putea interfera cu monitorizarea nervului facial. Pregătirea câmpului operator include poziționarea adecvată a capului și gâtului.

Operația este efectuată de obicei sub anestezie generală. Monitorizarea integrității nervului facial este realizată prin plasarea de electrozi în zone critice pentru a preveni deteriorarea acestuia.

Opțiuni pentru incizie:

Incizia Blair modificată: începe la pliul preauricular, trece în spatele lobului și continuă în pliul cervical.
Incizia facelift modificată: similară inciziei Blair, dar se curbează în jurul lobului și se extinde către pliul retroauricular.

După incizia pielii, se realizează disecția straturilor dermice și platismei. Disecția se efectuează sub SMAS (sistemul musculoaponevrotic superficial). Chirurgii recomandă lambouri cutanate groase pentru a preveni complicații precum sindromul Frey. Este importantă evitarea deteriorării ramurilor nervului facial.

Nervul auricular mare este de obicei sacrificat:
- Ramura posterioară poate fi păstrată, disecția fiind realizată cu atenție de-a lungul nervului.

Identificarea și protejarea ramurilor nervului facial în timpul intervenției este esențială pentru succesul operației. Semnul tragal și sutura timpanomastoidă sunt utilizate pentru a localiza trunchiul principal al nervului facial. Mușchiul digastric servește drept reper important în identificarea nervului facial.

În ultimele etape ale intervenției, coada parotidiană și structura asociată cu mușchiul digastric sunt separate cu atenție. Țesutul parotidian este îndepărtat, iar tumora dintre ramurile nervului facial este disecată cu grijă folosind tehnici delicate. Procedura este adaptată specificităților anatomice ale pacientului.

După parotidectomie, o închidere atentă a plăgii și îngrijirea corespunzătoare a acesteia optimizează procesul de vindecare. Funcția nervului facial este monitorizată îndeaproape în perioada postoperatorie. Funcționalitatea nervului facial reprezintă o preocupare majoră după intervenție.

Această abordare precisă asigură protejarea nervului facial și îmbunătățește rezultatele estetice și funcționale ale pacientului. Orice intervenție asupra nervului facial necesită expertiză și experiență.

O privire generală asupra procedurii de laringectomie totală

Laringectomia totală este o metodă de tratament salvatoare pentru cancerul laringelui în stadii avansate. Această procedură chirurgicală presupune îndepărtarea laringelui și a structurilor înconjurătoare afectate.

Etapele procedurii:

Incizia pielii se realizează de obicei în formă de U, conform metodei Gluck – Sorenson.
Dacă s-a realizat o traheotomie, incizia pielii este inclusă în stoma traheală.
În primul rând, se efectuează disecții cervicale concomitente.

Complicațiile postoperatorii trebuie monitorizate cu atenție. Complicațiile precoce includ hemoragia, edemul și obstrucția căilor respiratorii. Aceste afecțiuni trebuie recunoscute rapid și tratate prompt.

Complicații postoperatorii:

Hematomul se manifestă prin edem postoperator și poate necesita intervenție chirurgicală.
Fistula faringocutanată apare în urma dehiscenței suturii faringiene și trebuie gestionată cu seriozitate.

Pe termen lung, laringectomia totală poate duce la alte complicații. Acestea subliniază importanța monitorizării atente a pacienților după operație.

Complicații tardive:

Stenoza esofagiană poate duce la dificultăți de înghițire.
Stenoza stomei poate provoca probleme respiratorii.
Hipotiroidismul cauzează dezechilibre hormonale.

Această intervenție chirurgicală radicală este considerată o soluție de ultimă instanță pentru cazurile avansate care nu mai permit păstrarea funcției laringiene. Este aleasă în special atunci când alte tratamente de conservare a organului au eșuat. Laringectomia totală vizează îmbunătățirea calității vieții pacientului și controlul progresiei bolii.

Septoplastia: corectarea septului nazal

Septoplastia este o procedură chirurgicală importantă care corectează deviațiile septului nazal. Deviațiile septului provoacă de obicei obstrucția nazală, ceea ce duce la dificultăți respiratorii. Această operație are scopul de a restabili funcția respiratorie normală a pacientului. În timpul acestei intervenții, se folosesc diverse tehnici chirurgicale pentru a corecta deviația septală.

Abordări chirurgicale:

Endonazal: se realizează incizii mucoase pentru a accesa direct septul.
Endoscopic: se utilizează un endoscop pentru o vizualizare mai detaliată.
Deschisă: este preferată atunci când este combinată cu rinoplastia.

Prima etapă a procedurii chirurgicale implică ridicarea lambourilor mucopericondriale. În această etapă, porțiunile deviate ale septului sunt identificate și corectate cu ajutorul instrumentelor chirurgicale adecvate.

Corectarea deviației septale:

Septul este corectat, menținând septul caudal și dorsal intact.
Fragmentele de cartilaj îndepărtate sunt remodelate și reintroduse, dacă este necesar.

După intervenție, lambourile mucopericondriale sunt suturate la locul lor. Inciziile mucoase sunt închise cu fire resorbabile. În perioada postoperatorie, pentru a reduce presiunea pe sept și pentru a preveni sângerarea, se aplică suturi transseptale.

Îngrijire postoperatorie:

Pacienții sunt de obicei externați în ziua operației.
Splinturile nazale pot fi utilizate în timpul procesului de vindecare.
Sunt prescrise analgezice și creme antibiotice.
Pacienții trebuie să revină pentru control pentru îndepărtarea splinturilor.

Evoluția disecției radicale a gâtului

Disecția radicală a gâtului a fost inițial dezvoltată pentru tratarea cancerelor din zona capului și gâtului. În primele sale etape, această intervenție chirurgicală implica îndepărtarea întregii regiuni cervicale. Metoda, descrisă pentru prima dată la sfârșitul secolului al XIX-lea, a suferit modificări semnificative de-a lungul timpului.

Inițial, această tehnică presupunea îndepărtarea tuturor ganglionilor limfatici, a venei jugulare interne, a nervului spinal accesor și a mai multor mușchi. Această intervenție extinsă provoca probleme estetice și funcționale majore. Astfel, chirurgii au simțit nevoia de a dezvolta metode mai puțin invazive.

În anii 1960, a apărut conceptul de disecție radicală modificată a gâtului. Această metodă permitea îndepărtarea eficientă a țesutului tumoral, păstrând în același timp structurile limfatice necritice. Această tehnică implica păstrarea a cel puțin unei structuri non-limfatice în timpul operației.

În anii următori, cercetările detaliate asupra structurilor anatomice și oncologice din regiunea capului și gâtului au condus la modificări suplimentare ale tehnicii. Acest lucru a permis îndepărtarea selectivă a grupurilor de ganglioni limfatici, în funcție de localizarea tumorii.

În 2002, Academia Americană de Otolaringologie și Chirurgie a Capului și Gâtului a propus un sistem de clasificare pentru disecțiile gâtului. Conform acestei clasificări:

Disecția radicală a gâtului: implică îndepărtarea ganglionilor limfatici din nivelurile I-V, împreună cu vena jugulară internă, nervul spinal accesoriu și mușchiul sternocleidomastoid.
Disecția radicală modificată a gâtului: similară cu disecția radicală, dar implică păstrarea a cel puțin unei structuri non-limfatice din nivelurile I-V.
Disecția selectivă a gâtului: presupune îndepărtarea anumitor niveluri cervicale în funcție de tiparele metastazelor cervicale.
Disecția extinsă a gâtului: implică îndepărtarea unor structuri sau ganglioni limfatici suplimentari care nu sunt abordați în disecția radicală a gâtului.

Tonsilectomia și adenoidectomia: proceduri critice și complicații

Tonsilectomia și adenoidectomia sunt intervenții chirurgicale importante în cadrul chirurgiei capului și gâtului. În Statele Unite, aceste intervenții sunt frecvent efectuate, în special la copii. Tulburările de somn legate de respirație și infecțiile recurente sunt principalele motive pentru aceste operații. Aproximativ 500.000 de copii sunt supuși anual acestor intervenții.

Procedurile pot fi realizate folosind tehnici diferite:

Tonsilectomia extracapsulară: este de obicei realizată folosind electrocauterizarea și implică îndepărtarea completă a amigdalelor.
Tonsilectomia intracapsulară: este mai puțin invazivă și poate fi realizată folosind microdebridarea sau tehnici de coblație.

Ambele tehnici oferă diferite avantaje:

Tehnica extracapsulară este asociată în general cu un timp operator mai scurt și un risc mai redus de sângerare.
Abordarea intracapsulară poate reduce durerea și morbiditatea postoperatorie.

Complicațiile întâlnite după operație includ:

Sângerare: una dintre cele mai grave complicații, care tinde să crească în intensitate pe timpul nopții.
Grețuri și vărsături postoperatorii (PONV): sunt frecvent întâlnite și pot fi prevenite prin tratament profilactic.
Durere: este una dintre cele mai comune plângeri după operație și necesită gestionarea eficientă a durerii.
Insuficiența velofaringiană: este o complicație rară, dar poate cauza probleme grave de alimentație și vorbire.

Mastoidecomia

Mastoidecomia este o intervenție specifică în chirurgia capului și gâtului.

Principalele limite chirurgicale:

Superior: tegmenul
Posterior: sinusul sigmoid
Anterior: osul canalului auditiv extern posterior
Inferior: creasta digastrică

Identificarea canalului semicircular lateral indică faptul că chirurgul a ajuns la adâncimea corespunzătoare față de nervul facial. Cea mai importantă etapă este deschiderea antrumului, care creează o cale naturală de ventilație între mastoid și urechea medie.

În etapele ulterioare ale operației, dacă este necesar, poate fi creat un reces facial. Această intervenție creează o a doua cale de ventilație între mastoid și urechea medie, oferind acces pentru alte proceduri chirurgicale ce urmează a fi realizate la nivelul urechii medii.

O privire generală asupra laringitei acute

Laringita acută este o inflamație de scurtă durată a laringelui cauzată de infecții virale. Aceasta apare frecvent ca o complicație a infecțiilor tractului respirator superior și, în general, se vindecă de la sine. Răgușeala și tusea ușoară sunt printre cele mai frecvente simptome ale laringitei acute. Boala durează de obicei între trei și șapte zile. Dacă simptomele persistă mai mult de trei săptămâni, laringita este clasificată drept cronică.

Tratamentele sunt în general de susținere și includ următoarele recomandări:

Odihna vocală: Evitarea factorilor care cauzează răgușeala ajută la vindecarea corzilor vocale.
Inhalarea de aburi: Aerul umed calmează căile respiratorii și ajută la eliminarea mucusului.
Evitarea iritanților: Fumatul și consumul de alcool pot agrava simptomele laringitei.

Alte metode de tratament includ:

Modificări dietetice: Este esențială evitarea alimentelor acide și grase. A nu mânca cu cel puțin trei ore înainte de culcare ajută la prevenirea refluxului nocturn.
Utilizarea medicamentelor: Antibioticele nu sunt recomandate de obicei, dar pot fi prescrise în anumite cazuri severe. Dacă există semne de infecție fungică, antifungicele pot fi utile.

Informații despre perforația membranei timpanice

Perforația membranei timpanice este o problemă semnificativă la nivelul urechii. Membrana timpanică separă canalul auditiv extern de urechea medie. Ruperea acestei membrane creează o deschidere anormală între urechea externă și cea medie. Ca rezultat, undele sonore nu sunt transmise corect, ceea ce poate duce la pierderea auzului.

Simptome: Perforația se manifestă de obicei prin durere severă, urmată de diminuarea durerii și de secreții din ureche. Tinitusul și amețelile pot fi, de asemenea, prezente.
Simptome: După simptomele inițiale, pot apărea pierderea auzului și un risc crescut de infecție. Mărimea și locația perforației determină gravitatea simptomelor.

Cele mai multe perforații ale membranei timpanice, în special cele mici și localizate la margine, se vindecă de la sine. Perforațiile mari sau cronice pot necesita intervenții mai serioase. Tratamentul perforației depinde de cauză și de gravitatea simptomelor.

Metode de protecție: În timpul procesului de vindecare, urechea trebuie să fie menținută uscată. Pătrunderea apei și a altor lichide în canalul auditiv poate crește riscul de infecție.
Tratament medical: În unele cazuri, picăturile antibiotice pot fi utilizate pentru a reduce riscul de infecție.

Dacă perforația este mică și nu prezintă complicații, poate să nu fie necesară intervenția chirurgicală. Cu toate acestea, rupturile mari sau cronice pot necesita reparare chirurgicală.

Carcinomul cu celule scuamoase și metodele de tratament

Carcinomul cu celule scuamoase este al doilea cel mai frecvent tip de cancer de piele în Statele Unite. Acest tip de cancer este întâlnit frecvent în regiunea capului și gâtului, după carcinomul bazocelular. Leziunile precanceroase numite keratoze actinice indică progresia acestui tip de cancer. Expunerea prelungită la razele UV solare joacă un rol esențial în dezvoltarea keratozelor actinice și a carcinomului cu celule scuamoase. Expunerea pe termen lung la razele UV reprezintă un factor critic în apariția cancerului.

Metodele principale de tratament pentru carcinomul cu celule scuamoase includ:

Excizia chirurgicală
Chirurgia Mohs micrografică
Radioterapia

Excizia chirurgicală este cea mai utilizată metodă de tratament pentru acest tip de cancer. Chirurgia Mohs micrografică, preferată în special pentru leziunile din regiunea capului și gâtului, este eficientă în tratarea leziunilor cu risc ridicat. Această tehnică asigură îndepărtarea completă a leziunii și reduce riscul de recidivă. Radioterapia este utilizată ca metodă de tratament pentru pacienții mai în vârstă sau pentru cazurile în care intervenția chirurgicală nu este posibilă. De asemenea, radioterapia poate fi folosită atunci când nu se pot defini limitele chirurgicale.

Persoanele cu sistemul imunitar slăbit prezintă un risc crescut de dezvoltare a carcinomului cu celule scuamoase. Acest lucru poate duce la o evoluție mai agresivă a bolii și la metastaze. Prin urmare, este esențială efectuarea de controale regulate și adoptarea măsurilor de protecție. Pacienții trebuie să ia măsuri pentru a se proteja de razele UV.

Melanoamele din zona capului și gâtului: abordări de tratament și management

Melanoamele din zona capului și gâtului se dezvoltă prin transformarea malignă a celulelor melanocitare. Acest tip de cancer apare în celulele care produc pigmentul melanină. Melanoamele din zona capului și gâtului necesită tratamente mai complexe comparativ cu cele din alte regiuni, deoarece aceste zone au o importanță estetică și funcțională ridicată. Localizările frecvente ale melanomului în zona capului și gâtului includ fața, scalpul, gâtul și urechile.

Chirurgia excizională este metoda de bază în tratamentul melanomului din zona capului și gâtului. Această procedură implică excizia tumorii, cu limite de rezecție diferite în funcție de grosimea tumorii:

Pentru melanoamele mai subțiri de 1 mm: se aplică o margine de 1 cm.
Pentru melanoamele cu grosime între 1 și 2 mm: se aplică o margine mai mare de 1 cm.
Pentru melanoamele mai groase de 2 mm sau ulcerate: se aplică o margine de 2 cm.

Tehnicile chirurgicale specifice regiunii capului și gâtului sunt următoarele:

Față: se efectuează rezecția până la mușchii mimetici.
Leziunile de pe glanda parotidă: se efectuează rezecția până la fascia masseterului.
Scalp: se efectuează rezecția până la periostul craniului.
Ureche: se efectuează auriculectomie parțială sau totală, în funcție de dimensiunea tumorii și de prezența leziunilor satelitare.

Biopsia nodului santinelă joacă un rol important în tratamentul melanomului din zona capului și gâtului. Această biopsie este utilizată în zonele de drenaj limfatic către nodul santinelă. Pacienții cu noduli santinelă pozitivi necesită disecție cervicală. Biopsia nodului santinelă este recomandată doar în stadii localizate și cu o grosime Breslow de 1 mm sau mai mare.

Radioterapia este utilizată ca tratament adjuvant pentru pacienții cu noduli pozitivi sau cu extinderi macroscopice extranodale. Radiochirurgia stereotactică este indicată pentru pacienții cu metastaze cerebrale. Aceste abordări sunt adaptate pentru a răspunde cerințelor specifice în tratamentul melanomului din zona capului și gâtului.

Surse:

https://health.ucdavis.edu/otolaryngology/specialty/head-neck-surgery/index.html

https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/head-and-neck-surgery

Prof. Dr. Murat Topdağ

Prof. Dr. Murat Topdağ s-a născut în 1978 în Malatya și și-a finalizat studiile medicale la Facultatea de Medicină Cerrahpaşa, Secția de Engleză, a Universității din Istanbul. După finalizarea rezidențiatului în cadrul Departamentului ORL al Universității Kocaeli, și-a continuat cariera academică și clinică în aceeași instituție. Între 2017 și 2025 a activat la Spitalul Acıbadem Altunizade, iar din 2025 oferă servicii medicale pacienților la Spitalul Memorial Göztepe.
Specializat în boli ORL, chirurgia tumorilor de cap și gât și rinoplastie estetică, prof. dr. Topdağ este recunoscut atât la nivel național, cât și internațional. Are numeroase articole publicate în reviste prestigioase precum The Journal of Laryngology & Otology, Otology & Neurotology și European Archives of Oto-Rhino-Laryngology.
El efectuează intervenții chirurgicale ale tumorilor de cap și gât folosind tehnici de conservare a funcției și are rate ridicate de succes în rinoplastie, rinoplastie de revizie, rinoplastie piezo ultrasonică și septorinoplastie. Prin abordarea sa științifică, viziunea estetică și filosofia chirurgicală orientată spre siguranță, este unul dintre liderii domeniului ORL din Turcia.