Ce este tomografia sinusurilor paranazale? Cum se realizează?

Tomografia sinusurilor paranazale este o metodă de scanare care oferă imagini detaliate ale cavităților sinusale din oasele feței. Această metodă este deosebit de eficientă în diagnosticarea afecțiunilor precum sinuzita. De asemenea, este utilizată pentru a determina prezența blocajelor sinusurilor.

Procedura de imagistică se realizează fără a provoca durere și fără a interveni asupra corpului. Înainte de scanare, pacientul ar trebui să își împărtășească istoricul medical și eventualele alergii cu medicul. Astfel, orice risc în timpul scanării poate fi minimizat. Pacienții ar trebui să poarte haine confortabile și să își scoată accesoriile din metal.

Cuprins

Dezvoltarea istorică a sinusurilor paranazale

Definiția și semnificația sinusurilor paranazale au evoluat de-a lungul secolelor. Primele studii înregistrate descriu celulele aeriene etmoidale. Ulterior, au fost descoperite sinusurile maxilare și sfenoidale. În secolul al XVI-lea, sinusurile frontale au fost descrise.

Primele descrieri detaliate ale sinusurilor paranazale în sens modern au fost realizate la sfârșitul secolului al XIX-lea. Această perioadă a fost una în care cunoștințele despre sinusurile paranazale au devenit mai profunde și mai răspândite.

Medicii au început să utilizeze tomografia computerizată pentru a înțelege mai bine anatomia sinusurilor și bolile asociate acestora. Această metodă a fost utilizată pentru evaluarea sinusurilor paranazale și pentru planificarea intervențiilor chirurgicale, după introducerea imagisticii prin CT a capului și gâtului. În concluzie, scanările CT au jucat un rol esențial în înțelegerea anatomiei și patologiilor sinusurilor.

Informații de bază și detalii ale procedurii

Tomografia sinusurilor paranazale este o metodă specială de scanare utilizată pentru a obține imagini detaliate ale sinusurilor. Permite examinarea cavităților umplute cu aer din oasele feței. Procedura se realizează de obicei în secțiuni coronale și axiale, permițând o analiză detaliată a sinusurilor și a țesuturilor înconjurătoare. De asemenea, sunt utilizate ferestre pentru țesuturile moi și osoase pentru a evalua structurile osoase și țesuturile moi.

Această metodă de scanare este de mare importanță în diagnosticarea proceselor inflamatorii și a blocajelor sinusurilor, precum și a altor patologii sinusale. Este adesea utilizată pentru diagnosticarea sinuzitei. Scanarea se poate realiza cu ajutorul unui agent de contrast intravenos, care permite o vizualizare mai clară a leziunilor țesuturilor moi și a structurilor vascularizate. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, în special pentru diagnosticarea sinuzitei, scanările fără contrast oferă suficiente informații.

Pregătirea pacientului este un factor important care influențează succesul scanării. Pacienții ar trebui să poarte haine confortabile, fără obiecte metalice, și să își scoată bijuteriile înainte de procedură. De asemenea, pacienții trebuie să furnizeze informații despre starea lor de sănătate, tratamentele medicale în curs și eventualele reacții alergice.

Structurile nazale și interacțiunile lor

Structurile nazale sunt formate dintr-o rețea complexă de oase faciale. Septul osseo-cartilaginos se află în centrul cavității nazale și asigură simetria nărilor. În cazul în care există o deviere în această regiune, funcțiile respiratorii pot fi afectate semnificativ. În plus, cornetele inferioare se extind de-a lungul peretelui nazal și pot crește în dimensiuni în cazul unor alergii. Această creștere poate fi ignorată în timpul scanărilor CT. Canalul nazo-lacrimal transportă lacrimile în cavitatea nazală și se termină sub cornetul inferior.

Cornetele inferioare: cresc de obicei în urma reacțiilor alergice.
Canalul nazo-lacrimal: funcționează ca un canal de drenaj pentru lacrimi.

Cornetul mijlociu este format din trei părți, fiecare având o direcție diferită. Este un punct de referință critic în chirurgiile nazale. Partea sa anterioară se extinde vertical, partea mijlocie se îndreaptă lateral, iar partea posterioară se orientează orizontal. Această poziționare este importantă în chirurgia sinusurilor.

Procesul uncinar marchează marginea anterioară a canalului care se deschide în sinusul maxilar. Această structură indică o cale de drenaj importantă și se conectează la osul lacrimal anterior. De asemenea, această structură este limitată de celulele aeriene etmoidale și formează infundibulul etmoidal al peretelui nazal.

Procesul uncinar: deschide ostiumul natural al sinusului maxilar.
Celulele aeriene etmoidale: conțin aproximativ 7-15 celule și prezintă modele de pneumatizare.
- Bula etmoidală: formează cea mai anterioară celulă aeriană etmoidală.
- Recesele frontale: limitează calea de ieșire a sinusului frontal.

Sinusul sfenoidal se află chiar sub baza craniului și conține structuri nervoase și vasculare importante. Acest sinus poate conține structuri critice precum artera carotidă și necesită o examinare atentă din cauza proximității sale cu nervul optic. Aceste caracteristici anatomice joacă un rol important în înțelegerea blocajelor sinusale și a diferitelor boli sinusale. Cunoașterea detaliată a structurilor nazale subliniază importanța și necesitatea tomografiei sinusurilor paranazale.

Identificarea bolilor și rolul CT-ului

Tomografia computerizată (CT) joacă un rol esențial în diagnosticarea și gestionarea bolilor sinusurilor paranazale. Scanările CT permit examinarea detaliată a sinuzitei, polipilor, infecțiilor fungice și altor complicații sino-nazale. Sinuzita poate fi acută sau cronică, ambele forme fiind cauzate de blocaje sinusale. Sinuzita acută este cauzată de obicei de infecții bacteriene sau fungice, în timp ce sinuzita cronică implică inflamații de lungă durată și infecții recurente. CT-ul este un instrument important pentru diferențierea acestor afecțiuni și pentru stabilirea unor strategii de tratament adecvate.

Sinuzită acută:

Opacifierea sinusurilor
Niveluri de aer-lichid
Îngroșarea localizată a mucoasei

Sinuzită cronică:

Îngroșarea mucoasei
Opacifierea celulelor aeriene
Osteita inflamatorie a pereților sinusurilor

Polipii sino-nazali provoacă de obicei obstrucții nazale și pot fi identificați ca structuri nodulare în scanările CT. Polipii tind să crească lent și, în timp, pot provoca modificări ale structurii osoase.

Sinuzita fungică poate avea consecințe grave, în special la persoanele cu sisteme imunitare compromise. Scanările CT arată progresia bolii și potențialele complicații. Tipurile de sinuzită fungică includ:

Sinuzită fungică invazivă:

Opacifiere rapidă
Invazia vasculară
Distrugere localizată

Micetom:

Masă omogenă
Opacifiere localizată a sinusurilor
Prezența calcificărilor

Sinuzită fungică alergică (AFS):

Opacifiere hiperdensă centrală
Zone de opacifiere eterogene
Prezența unor zone calcificate

Aceste scanări sunt esențiale pentru diagnosticarea și gestionarea bolilor sinusurilor paranazale. Diagnosticul corect poate fi stabilit pe baza caracteristicilor anatomice și clinice ale pacienților. CT-ul oferă informații structurale detaliate, constituind un ghid important în planificarea tratamentului și gestionarea bolilor. Interpretarea corectă a scanărilor CT ale sinusurilor necesită o abordare sistematică pentru identificarea corectă a bolilor și direcționarea pacienților către tratamentul adecvat.

Repere anatomice importante în timpul tomografiei sinusurilor paranazale

Examinarea detaliată a structurilor anatomice în timpul tomografiei sinusurilor paranazale este esențială. Constatarea radiologică oferă informații critice despre diferitele afecțiuni sinusale, precum și despre posibilele intervenții chirurgicale. Prin urmare, este necesar să se identifice corect fiecare reper anatomic. Iată câteva dintre aceste repere:

Celulele situate în zona de reces frontal și relația acestora cu sinusurile frontale
Adâncimea fosei olfactive – o adâncime mare în această zonă poate crește riscurile în timpul intervenției chirurgicale.
Asimetrii ale înclinației, grosimii și înălțimii plafonului etmoidal
Risc crescut de penetrare intracraniană în porțiunile joase ale plafonului etmoidal.
Deschiderea complexului osteomeatal și posibilele blocaje în această zonă
Conexiunile cu cornetul mijlociu și lățimea infundibulului
Distanța dintre sinusul maxilar și celulele etmoidale și importanța acestei distanțe în timpul intervenției chirurgicale
Gradul de pneumatizare al sinusului maxilar oferă informații despre dezvoltarea sinusurilor.
Starea lamei papyracea și eventualele dehiscențe
Forma peretelui medial orbital și relația acestuia cu diverse sinusuri
Poziția procesului uncinar și alinierea septului
Dimensiunea sinusurilor maxilare și impactul acestor dimensiuni asupra stării de sănătate
Alte variații anatomice precum concha bullosa și impactul acestora asupra sănătății sinusurilor

Fiecare dintre aceste repere are o mare importanță în evaluarea sănătății sinusurilor paranazale și în planificarea intervențiilor chirurgicale.

Structuri anatomice sino-nazale esențiale

În cadrul tomografiei sinusurilor paranazale, structurile anatomice sino-nazale de bază joacă un rol important. Aceste structuri includ agger nasi, concha bullosa și bula etmoidală. Agger nasi este situat sub sinusul frontal și marchează marginea anterioară a recesului frontal. Bula etmoidală este cel mai mare și cel mai anterior sistem de celule etmoidale. Concha bullosa este cunoscută sub numele de cornet mijlociu pneumatizat și, în unele cazuri, poate provoca afecțiuni sinusale.

Agger Nasi: Se află sub sinusul frontal și marchează marginea anterioară a recesului frontal.
Concha Bullosa: Cornetul mijlociu pneumatizat poate provoca afecțiuni sinusale în unele cazuri.
Bula Etmoidală: Este cel mai mare și cel mai anterior sistem de celule etmoidale.

De asemenea, structuri precum infundibulul etmoidal și celulele Haller joacă un rol important în anatomia sino-nazală. Infundibulul etmoidal este situat sub și lângă ostiumul sinusului maxilar, în timp ce celulele Haller se află în tavanul sinusului maxilar și, atunci când cresc, pot contribui la îngustarea infundibulului etmoidal.

Infundibulul Etmoidal: Este delimitat de procesul uncinat și lama papyracea, fiind situat aproape de ostiumul sinusului maxilar.
Celulele Haller: Se află în tavanul sinusului maxilar și pot contribui la îngustarea infundibulului etmoidal când cresc.

Structuri anatomice importante, cum ar fi recesul frontal și lama papyracea, trebuie, de asemenea, luate în considerare în timpul diagnosticului și tratamentului. Recesul frontal este situat sub sinusul frontal și asigură o cale de drenaj importantă. Lama papyracea separă orbita de celulele aeriene etmoidale și poate fi deteriorată în urma traumatismelor faciale.

Recesul Frontal: Este situat sub sinusul frontal și oferă o cale importantă de drenaj.
Lama Papyracea: Separă orbita de celulele aeriene etmoidale și poate fi deteriorată în urma traumelor.

Cunoașterea detaliată a acestor structuri anatomice ajută la prevenirea potențialelor complicații întâlnite în timpul tomografiei sinusurilor paranazale.

Surse:

https://radiopaedia.org/articles/ct-paranasal-sinus-protocol-1

https://emedicine.medscape.com/article/875244-overview